25 martie 2021 a fost o zi destul de gravă, atât pentru mine, cât şi pentru restul ţării şi Pamântului. Am avut o presimţire încă de la începutul zilei că ceva nu va merge bine, iar presimţirea s-a accentuat după ce m-am trezit, am mâncat ceva împreună cu familia şi, în timp ce îmi duceam copiii la şcoală, am primit un telefon de la directorul general al companiei prin care am fost anunţat că a venit cineva din guvern să formeze o şedinţă a firmelor de turism din România la care să participe directorii şi un agent de turism din cadrul fiecărei companii. M-am simţit măgulit că am fost ales tocmai eu, dar presimţirea încă nu îmi dispăruse. După ce mi-am dus copiii la şcoală, am pornit spre birou. De fapt, nu aveam de ce să mă sperii, şedinţa a fost convocată doar pentru a ne pune în vedere ca auto-vehiculele din cadrul companiilor să treacă pe combustibil ecologic, American, ţinând cont de preţul foarte mare al celui pe bază de petrol şi de rezervele aproape epuizate ale acestuia. Într-un fel, asta m-a făcut să îmi mai revin din îngrijorare, chiar să mă bine dispună.
După şedinţă, am ajuns acasă pe la 15:30. Am luat masa împreună cu soţia şi cu copiii mei, totul a fost perfect. Ar fi putut fi o după amiază perfectă, m-am simţit superior faţă de colegii mei pentru că am fost ales de patron. Îmi dispăruseră toate suspiciunile legate de criză şi război până când am deschis televizorul. În colţul stâng din josul ecranului a apărut clasica siglă “Sţirile Pro TV”, plus o bandă roşie care tăia orizontal sigla şi pe care scria mare „SPECIAL”. Eu şi soţia am rămas muţi de ştirea pe care am văzut-o: “Purtătorii Coranului intră în Europa.”
Rezervele de petrol ale arabilor, în special ale Emiratelor Arabe Unite şi ale Arabiei Saudite scăzuseră considerabil datorită exploatării şi exportării în masă, cu aceeaşi problemă, însă, se confruntau şi celelalte state asiatice, precum Azerbaidjan, Kazakhstan, Kirghistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Iran, Irak şi Afganistan. Aceste state au format Purtătorii Coranului, dezlănţuind Djihadul, alianţa din care făceau parte şi celelalte state musulmane precum Indonezia, India, Bangladesh, Turcia, dar şi majoritatea statelor africane care au religie musulmană. O importanţă mare în cadrul Purtătorilor Coranului o avea gruparea teroristă, care din 2011 când fusese ucis Osama Bin Laden împreună cu o mare parte a familiei, descendentul său a început să facă în aşa fel încât Al-Quaeda sa “producă” un număr tot mai mare de bombe chimice. Purtătorii Coranului au atacat în forţă Rusia, China, Mongolia şi Japonia, dar şi restul ţărilor africane care nu credeau în Coran. În 8 luni, întreaga Africă era sub ocupaţia Purtătorilor Coranului, Mongolia a fost cucerită în mai puţin de 5 luni, iar China şi Japonia duc un război sângeros, primind ajutor şi de la alianţa NATO. Rusia a început cu primele bombe atomice, dar s-au oprit când au descoperit că, nu se ştie cum, arabii aveau în posesie un număr foarte mare de bombe atomice, câteva din ele fiind trimise la Moscova, Sankt-Petersburg ,regiunea Astrahan. Pe 25 martie 2021 Trupele Sfinte intră în Bulgaria şi Grecia; implicit, NATO trebuie să intre în război cât se poate de puternic. A fost cea mai neaşteptată zi; armata întregii Europe începuse să se mobilizeze mai mult decât o făcuse până acum. S-a mai declarat că SUA trimite trupe în Serbia şi în România pentru a stopa trecerea mai departe, ştiind că forţele armate ale României sunt slabe şi nepregătite.. O Românie mult diferită de cea cu 10 ani înainte, şi mult mai diferită de cea din perioada comunistă. Cu un spirit naţional mare faţă de alte ţări europene, România a evoluat mult în ultimii 10 ani în urma democraţiei corecte impuse de guvernul prezent şi ajunsese la nivelul ţărilor Vest-Europene. Din nefericire, a evoluat doar în domeniul economic, social, cultural, politic, dar nu şi pe cel militar, nereuşind să îşi creeze flotă, doar a avansat mai mult în domeniul aviaţiei. NATO a ştiut că, dacă Purtătorii Coranului trec de România devine un pericol pentru întreaga Europă, de aceea au adus cât se poate de multă artilerie şi unităţi armate în România.
Un pas foarte important în cadrul acestei evoluţii a fost reprezentat de reformarea învăţământului după tipul occidental, tinerii au început să diferenţieze distracţia de şcoală, un peisaj mult diferit faţă de anii de conducere ai Guvernului Boc, totul începuse să fie ordonat, începusem să împrumutăm idei germane şi britanice de organizare a instituţiilor şi societăţii şi nivelul de viaţă crescuse considerabil, asta şi datorită din ce în ce mai multor tineri cu rezultate inedite la universităţi şi politehnici care s-au hotărât să profeseze în ţara lor. A fost o situaţie foarte greu de adus la nivelul de faţă, mai ales după golul mare în bugetul ţării provocat de datoriile pe care România le avea către Fondul Monetar Internaţional, datorii care au pricinuit ţării o criză financiară mult mai mare faţă de restul Europei şi care se pare că nu se mai sfârşea. Românii au avut nevoie de o sclipire, iar această sclipire a fost conştientizarea libertăţii de care dispune, libertate pe care o uitase de mult în pod, libertate pe care s-a aşezat foarte mult praf de-a lungul unui secol, dacă stăm să însumăm cele trei dictaturi successive, iar după 1989, cand românii s-au văzut liberi spre noi orizonturi, s-au bucurat fiecare în felul lui de această nouă ieşire, de aceste noi drepturi pe care nici nu şi le puteau imagina în tinpul regimului comunist. Problema era alta: datorită lipsei de cultură ce predomina în rândul populaţiei române, situaţia devine aceeaşi cu cea a ţiganilor dezrobiţi după revoluţia de la 1848 despre care Vasile Alecsandri ne povesteşte cum aceştia, fericiţi, au parăsit degrabă moşiile boierilor la care lucraseră până atunci, iar după scurt timp s-au întors la bioieri rugându-i să îi primească înapoi pentru că singuri nu ştiu să-şi găsească drumul în viaţă. Însă, în cele din urmă, spiritual românesc, dornic de libertate din ce în ce mai mult, aşa cum a fost sute de ani de-a rândul înaintea regimului comunist. După vechiul guvern, situaţia ar fi mers din rau în mai rau, însă în urma alegerilor prezidenţiale din 2014 s-a format un nou guvern care a reformat sistemul şi a pus accentul pe unitatea naţională şi producţia internă, investind bani în instituţii de stat care ofereau oamenilor multe locuri de muncă, crescând astfel forţa de muncă a populaţiei odată cu economia. Situaţia era mai uşoară pentru România deoarece, între anii 2000-2010 se afla cu câţiva ani în urma ţărilor Vest-Europene în materie de dezvoltare economică, socială şi tehnologică iar după 2014 situaţia a fost uşoară şi s-a modificat rapid deoarece a folosit surse deja existente şi care se aplicaseră cu succes în alte ţări, nivelul de trai şi cultură crescând rapid prin urmare.
După acea zi, am avut o stare de nelinişte, dar câteva zile mai târziu am decis să-i propun directorului companiei o idee cu care a fost de acord, şi anume punerea la dispoziţia armatei a hotelurilor noastre în staţiunile litorale şi de pe malul Dunării. Cei de la guvern au fost de accord, chiar mulţumiţi de oferta noastră, iar o parte din partenerii noştrii au făcut la fel. Hotelurile de pe litoral erau foarte aproape de plaja şi aveau o vedere deschisă spre mare, la fel ca şi cele de pe marginea Dunării spre Dunare, astfel au putut servi ca nişte fortificaţii foarte folositoare pentru armata venită de peste ocean şi nu numai pentru a ne proteja, de fapt, pentru a proteja Europa.
În momentul de faţă ma simt mândru că pot face ceva mai mult pentru ţara mea, că încerc să feresc ţara de disperarea, durerea şi moartea pe care am vazut-o în China şi Japonia cât timp am fost trimis acolo în interes de afaceri. În călătoria spre China, o mare parte din drum a fost terestră, iar criza Rusiei datorită războiului, sărăcia şi oamenii morţi m-au panicat groaznic, nu ştiam unde mă aflu şi îmi era teamă pentru viaţa mea; islamicii nu au milă, ard tot ce le stă în cale, iar în China a fost şi mai rău: oamenii morţi pe front şi lăsaţi acolo, grămezi de oameni, miros îngrozitor şi oraşe distruse; când am fost să vizitez hotelurile noastre distruse, nici nu ştiam care era hotelul, sau dacă acolo a fost hotel… Sper să nu se întâmple la fel şi în România, de aceea am şi luat hotârarea asta: din moment ce hotelurile vor fi distruse, mâcar să folosească la ceva. Japonia cea superevoluată nu a fost învăluită de o tehnologie de luptă mai mare ca a lor, ci de o masă foarte mare de barbari care a intrat în forţă cu arme pe care le descărcau în cine nimereau, chiar dacă era civil, femeie sau copil. Peisajul a fost groaznic, să văd femei plângând şi căutându-şi copiii pe sub dărâmături, sau copii murdari de praful prelins pe faţă de lacrimi, strigându-şi disperaţi mama. Oare ce se se va întâmpla cu ei? Ce se va întâmpla cu această minune a tehnologiei?
Cel mai înspăimântător peisaj l-am vazut în Rusia: Biserici arse în întregime, alături de preoţii care erau crucificaţi înăuntrul lor şi arşi de vii împreună cu acestea. Nu aş fi vrut să văd asta, este groaznic să realizezi câtă ură există în inimile unor oameni doar datorită religiei, câtă credibilitate dau aceşti oameni cuvintelor scrise în Coran… Dacă în Al Doilea Război Mondial a fost masacru, nu ştiu cum se numeşte acesta, doar că este mult mai rau. Dacă acela a fost război între oameni trimişi la luptă de un monstru, acesta e un război între oameni şi monştri, pentru ca nici unul dintre ei nu are inimă.
Sper, însă, că nu se va întâmpla acest macel şi în Romania, sper că vom putea să îi ţinem, că vom forma o graniţă între Noul Islam şi Europa, deşi ştiu că o mare parte din România, de-a lungul Dunării şi litoralului v-a fi transformată în front de luptă. De acum nu mai e nimeni în siguranţă, pericolul creşte din ce în ce mai mult, iar zvonurile că arabii au un număr mare de armament atomic încep să fie din ce în ce mai înspăimântătoare şi credibile de oamenii de rând, disperaţi şi care nu ştiu ce se va întâmpla. De acum trăiesc doar cu speranţa şi cu ideea că de mâine trebuie să îmi cumpăr o armă.
